Semne de intrebare pentru proprietari de vile din cartierul Orizont

Semne de intrebare pentru proprietari de vile din cartierul Orizont

Nu-i un personaj simpatizat de foarte mulți buzoieni. Dar în polemica recentă – „cine e proprietar pe terenul de sub noile vile din Orizont ?” – industriașul buzoian pare să aibă dreptate.

Mai exact, Gagu susține că el și juriștii săi au interpretat corect sentința judecătorilor din procesul în care a fost judecat ex-primarul Boșcodeală (și scăpat pentru că a intervenit prescripția).

„În ciuda opiniei domnului Pistol, secretarul primăriei, terenul aparține 100% Primăriei Buzău. Documentele de la cadastru, dar și sentința judecătorească, pentru cine le studiază și e de bună credință, sunt lămuritoare. Terenul de sub case e al Primăriei și poate fi vândut, cum s-a întâmplat și până acum, proprietarilor care doresc asta”, a spus Gagu.

Documente în favoarea lui Gagu

A) Cel mai important înscris e pasajul (vezi mai jos) din sentință. Pentru că restituirea terenului către fostul proprietar (Agenția Domeniului Statului) nu mai e posibilă (pe teren s-au construit case și blocuri) alde Boșcodeală sunt puși să plătească diferența de preț dintre terenul luat abuziv (de la Stațiunea Legumicolă) și cel de la Seribuz (pe care ar fi trebuit să-l ia legal Primăria Bz.).

„Admite acţiunea civilă formulată de Agenţia Domeniilor Statului şi obligă, în solidar, pe inculpaţii Boşcodeală Constantin Octavian, Stana Viorica şi Nicolae Trandafir, la plata către aceasta a sumei de 531.062 lei reprezentând diferenţa dintre contravaloarea terenului în suprafaţă de 33 ha şi contravaloarea terenului situat pe raza municipiului Buzău, în tarlalele 24 şi 25”.

B) Al doilea înscris e tot din sentință. Judecătorii recunosc că restituirea „in integrum” a terenului nu se mai poate face întrucât pe el s-a construit, iar atât cumpărătorii de case, cât și constructorul sunt de bună credință.

Vezi mai jos extrasul din sentință:

C) Gagu prin firma Concas a întrebat zilele trecute la cadastru cui aparține terenul. Iar cadastrul a răspuns pe 24 februarie că terenul aparține Primăriei Buzău – vezi documente mai jos.

În concluzie, Primăria Buzău rămâne proprietară pe terenul pe care Concas a construit noi case și blocuri. „Mortul de la groapă nu se mai întoarce”, a zis-o, mai plastic, Gagu. Pentru că a rămas fără teren „Administrația Domeniilor Statului” va fi despăgubită de Boșcodeală (găsit vinovat de instanță) cu 5,3 miliarde de lei vechi.

De ce se opune (momentan) Pistol

Eduard Pistol (secretarul Primăriei Buzău) a dat aviz negativ pentru vânzarea terenurilor către proprietarii vilelor din Orizont. Dreptate are și el, în dreptul lui. Judecătorii au desființat procesul verbal (vezi foto mai jos) prin care Primăria Buzău a primit terenul de la Stațiunea Legumicolă (SCDL doar se folosea de teren, proprietar era statul prin Agenția Domeniilor Statului). „Cum mai poate dispune Primăria de teren, dacă actul prin care l-am primit de la stațiune a fost anulat ?”, s-a întrebat Pistol.

Gagu nu-i de acord și spune că procesul verbal n-are valoare juridică.

Se va rezolva, dar se pierde timp

Pistol susține că va cere relații suplimentare de la instituțiile statului în privința aflării proprietarului. „Dacă ni se va răspunde negru pe alb că terenul aparține Primăriei Buzău procedura vânzării terenurilor va putea fi repusă pe ordinea de zi, iar consilierii vor vota proiectul”, a admis secretarul primăriei.

Pistol a arătat ieri plastic că terenul din mijloc s-a vândut, iar o parte a rămas (deocamdată) nevândut până la venirea lămuririlor

Gagu e nemulțumit că se pierde timp, „în condițiile în care lucrurile sunt clare. Și n-o zic eu, ci juriștii pe care i-am consultat”. Industriașul spune că va cere ajutorul Prefecturii și, la nervi, că-i va face chiar plângere penală „pentru abuz în serviciu” lui Pistol.

Escrocheria lui Boșcodeală

Pentru ca buzoienii să-și dea seama de escrocheria făcută de Boșcodeală, reporterul buzoienii.ro a pus unul sub altul cele două documente relevante.

În primul se observă că Prefectura a dat Primăriei Buzău un teren de la Seribuz (ieșirea spre Ploiești), iar Boșcodeală l-a luat 😂 pe cel de la ieșirea spre Focșani (mai valoros, unde s-au făcut apoi cartierul Orizont și Aurora Mall).

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este ce-s-a-luat.jpg

sursa: buzoienii.ro