News Erno Varga, spălătorul de vase cu o voce impresionantă a obținut primul „Golden Buzz” din această ediție „Românii au Talent”

Erno Varga are 31 de ani și este din Oradea.Povestea lui de viață nu este tocmai una frumoasă.Și-a trăit în mare parte viața la orfelinate, din mai multe județe, pentru că mama lui își schimba des domiciliul.A trecut prin necazuri și greutăți în centrul de plasament, iar în final a ajuns să lucreze ca spălator de vase într-un restaurant din Oradea.De atunci, viața lui a început să se schimbe în bine.Conform spuselor lui, proprietarul l-a motivat să fie un om mai bun.

„Copilăria la casa de copii nu a fost foarte bună, dar nici foarte rea.Am fugit mult timp și mi-am ascuns numele și nu voiam să fac de rușine restaurantul unde muncesc, mai ales că eram și eu un prăpădit, deci nu am fost băiat cuminte. Nu am fost un exemplu pentru societate, deși au fost mulți psihologi care au încercat să mă îndrepte, să mă integreze în societate și eram foarte dezinteresat de persoana mea, având în vedere șocurile alea și traumele pe care le-am avut”, a declarat Erno într-un interviu pentru Digi24.

Tânărul a reușit să impresioneze o țară întreagă cu vocea lui.Astfel, a obținut și primul Golden Buzz de la Andi Moisescu, din ediția 10 a emisiunii „Românii au Talent” cu interpretarea capodoperei Carusso lui Luciano Pavarotti.Erno spune că s-a îndrăgostit prima dată de muzică când a ascultat operă.Iar în prezent când într-un cor al bisericii.Are o voce impresionantă, cântă și la pian, deși nu are studii de specialitate.

Recent, Erno a devenit cunoscut pe internet, datorită unui filmuleț postat de un turist, care l-a surprins pe acesta într-un parc din Oradea în timp ce, îmbrăcat în tricou, pantaloni scurți și șlapi, cânta la o pianină și cu vocea. Lumea a fost impresionată de acesta și în mai puțin de o lună, clipul a strâns peste 650 de mii de vizualizări.Acesta este un talent demn de Vocea României.

”Am împrumutat de la colega mea vestita piele de găină. Trebuie să mergi exact acolo unde meriți”, a spus Andi Moisescu, la finalul momentul și înainte să-i dea lui Erno Varga accesul direct în semifinale, apăsând pe Golden Buzz. De asemenea, Erno a reușit să-i facă Andrei celebra “piele de găină cu vocea sa impresionantă.

Fără categorie