Vești bune! Coronavirusul românesc nu se transmite de la om la om, că îi e lene

Vești bune! Coronavirusul românesc nu se transmite de la om la om, că îi e lene

Specialiştii de la “Matei Balş” au veşti îmbucurătoare pentru români! Potrivit acestora, tulpina locală a coronavirusului e mult mai puţin virulentă decât cea chinezească şi chiar şi decât cea italiană.

“În cele mai multe cazuri, oricât de mult ţi-ar tuşi în faţă o persoană bolnavă, coronavirusul românesc pur şi simplu refuză să se transmită de la om la om pentru că îi e lene”, confirmă dr. Marian Rechinu-Belciug, directorul institutului.

“Eh, o să mă transmit şi eu, dar puţin mai târziu, că acum n-am timp. Şi până la urmă, stai puţin, de ce m-aş transmite io în nasul lu’ ăla? Vrei să zici că în nasul ăsta nu e bine? Sunt aici de 2000 de ani, nu-l dai tu afară pe coronavirus de la el din birou, pitică nenorocită”, a declarat coronavirusul românesc, vizibil iritat.

Articol Pamflet