Brățări electronice pentru infractori

Brățări electronice pentru infractori

Petiție

Încă o femeie a fost omorâtă de agresor cu speranța că ordinul de protecție o va apăra. Încă o victimă a violenței în familie a fost ucisă și nu s-a schimbat nimic. În continuare atacatorii umblă liberi, fără să fie monitorizați electronic.

Vă solicităm să adoptați de urgentă Proiectul de lege privind brățările electronice [1] înregistrat la Senatul României cu B558/2019. Pentru ca ordinele de protecție să aibă valoare, este absolut necesar ca agresorii să fie monitorizați de Poliție prin intermediul brățărilor electronice.

Ordinul de protecție pentru victimele violenței domestice nu este de ajuns. Semnează acum petiția prin care cerem brățări electronice pentru agresori!

De ce este important?

În decembrie 2019, Proiectul de lege privind brățările electronice a fost înregistrat la Senat pentru dezbatere. Cei care ar trebui să dezbată proiectul își permit să aștepte, însă victimele violenței domestice nu dispun de acest lux.

Încă o femeie a murit vineri, 7 februarie, înjunghiată de soțul său. Femeia era din Ilfov, avea un ordin de protecție împotriva partenerului și se afla în proces de divorț. [2]

Același sfârșit l-a avut și Nicoleta Botan în 2018 în grădinița în care lucra. Aceasta a murit înjunghiată de soțul său, „protejată” de ordinul de protecție. Crima s-a întâmplat în timp ce copiii lor erau în aceeași clădire, un etaj mai jos.

Victimele violenței domestice sunt omorâte de agresori, cu tot cu ordin de protecție emis. Singur, ordinul de protecție este doar o simplă hârtie. Fără brățări electronice pentru agresori și persoana protejată, ordinele de restricție nu sunt suficiente.

În 2019 polițiștii au emis la nivel național 7 986 de ordine de protecție provizorii (valabile 5 zile). Dintre acestea, 2 958 au fost transformate în ordine de protecție. [3]

În teorie, după ce emit aceste ordine de protecție, polițiștii ar trebui să verifice dacă agresorii respectă limitele teritoriale. În realitate, acest lucru se întâmplă foarte rar pentru că nu sunt suficiente resurse umane (un polițist se ocupă de sute de dosare și are cazuri și pe teren). [4]

Într-un caz de violență domestică în care agresorul ar avea dispozitiv de monitorizare și s-ar apropia de persoana agresată, sistemul de monitorizare ar genera o alertă vizibilă pentru polițiști. Astfel, autoritățile ar ști când atacatorul a încălcat limita teritorială stabilită de ordinul de protecție și ar putea să intervină rapid pentru ca victimele să fie protejate în mod real.

Până când agresorii nu vor fi monitorizați prin intermediul brățărilor electronice, victimele vor muri de mâna agresorilor, protejate doar de niște hârtii.

Note:

[1] Proiectul de lege privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare și execuțional penale se aplică pentru controlul judiciar sau controlul judiciar pe cauțiune, arest la domiciliu, ordin de protecție provizoriu și ordin de protecție, ordin european de protecție și supravegherea la distanță a deținuților, mai.gov.ro

[2] O femeie a fost înjunghiată mortal de soțul ei, în Chitila, stirileprotv.ro

[3] Comunicat IGPR, politiaromana.ro

[4] Dincolo de tăcere, dor.ro

Semneaza acum daca esti De ACORD!