Un roman inconstient si infectat cu COVID-19 a venit din Madrid cu avionul.

Un roman inconstient si infectat cu COVID-19 a venit din Madrid cu avionul.

Un român din Spania diagnosticat cu coronavirus a venit de la Madrid la București cu avionul. Acesta a prezentat un certificat medical eliberat de autoritățile spaniole care confirmă infectarea cu noul coronavirus. 

„În cursul zilei de 17 martie a.c., pe Aeroportul Otopeni, a aterizat o aeronavă cu pasageri la bordul căreia se afla un cetăţean român, îmbarcat la Madrid, care a prezentat un certificat medical eliberat de autorităţile spaniole care confirmă infectarea cu noul coronavirus (COVID-19). Persoana în cauză nu a respectat recomandarea autorităţilor spaniole, prevăzută în document, de a rămâne în autoizolare timp de 14 zile”, anunţă Grupul de Comunicare Strategică. 

Autoritățile au trecut acum la identificarea pasagerilor din aeronavă, pentru demararea urgentă a anchetei epidemiologice. Este vorba despre aproximativ 60 de persoane.

„Menţionăm că pasagerii venind dintr-o zonă afectată au obligaţia de a se autoizola 14 zile”, precizează Grupul de Comunicare Strategică.

Pe numele pasagerului a fost deschis un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Până în prezent au fost întocmite în România 40 de dosare penale care vizează această infracțiune.

33 de cazuri noi de îmbolnăvire cu coronavirus

La ora 18:00 autoritățile au anunțat că există 33 de noi cazuri confirmate de COVID-19 față de comunicarea precedentă, numărul persoanelor cu acest diagnostic ajungând oficial la 217 în România.

Dintre cei nou diagnosticați 26 sunt în București, 5 în Brașov și câte unul în Constanța și Prahova.

„Toate persoanele nou confirmate pozitiv la COVID-19 sunt fie contacți ale unor cazuri pozitive, fie persoane aflate în carantină. Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 26 ani și 64 de ani.

Dintre pacienții aflați în unitățile medicale, 4 dintre ei sunt la secția de terapie intensivă, dar au o stare generală stabilă.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 3373 persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 18965 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală”, se arată într-un comunicat oficial.

Dintre cei 217 de cetățeni care au contractat virusul, 19 sunt declarați vindecați și au fost externați.